Se spune că, pentru a reuși în viață, unui om îi trebuie nu numai inteligență
cognitivă (înțelegea celor existente în jurul său), ci și inteligență
relațională (capacitatea de a sesiza așteptările pe care ceilalți le au cu
privire la persoana sa), cât și inteligență emoțională (aptitudinea de a-și amâna satisfacțiile).
Aceste două ultime calități se pare că i-au lipsit lui Liu Xing și rezultatul a fost acela că, în loc să devină un mare om
de știință, a devenit un criminal sinucigaș.
Punctul central al acestei confruntări este „materia neagră”, acea componentă nevăzută a Universului, pe care Liu Xing speră să o evidențieze cu
ajutorul calculelor matematice. Potrivit teoriei acestuia, Universul este etern
(„Dumnezeu si Universul sunt același
lucru”) fiind fără început sau sfârșit, fapt ce contravine „modelului Reisler”, potrivit căruia
Universul începe odată cu Big-Bang-ul
primordial. Dar, in viziunea lui Liu Xing, modelul profesorului său nu
explică spațiile goale care se văd cu telescopul și, în acest punct, intervine
teoria sa, care afirmă că acele spații nu sunt goale ci pline de materie întunecată
care acționează asupra materiei obișnuite, modelând-o prin intermediul gravitației.
Un film care merită văzut, atât datorită chestiunii științifice pe care o
pune în discuție, cât și datorită insight-ului pe care ni-l oferă cu privire la funcționarea sistemului de cercetare
științifică în mediul academic american, cu privire la mecanismele formale și informale
ale acestuia și la raporturile care se stabilesc între oamenii de știința
confirmați și tinerii aspiranți la acest statut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu