Pe Luna, nefiind copaci, probabil ca cea mai buna amplasare a unui cuib ramane, totusi, subsolul.

Moon, 2009

Viitorul nostru pe Luna suna minimal.

Cum ziceam si in postul precedent, desi probabil unii dintre noi si-ar dori foarte mult, se pare ca nu vom avea prea curand ocazia de a vedea o colonie lunara plina de oameni si vibrand de activitate. Daca acest lucru nu se intampla nici macar in filme, cum am putea spera ca se va intampla in realitate ? Sau ar trebui, eventual, sa fim ultraoptimisti si sa speram intr-o evolutie a realitatii de tipul “viata bate filmul” ? Parca n-as crede.

Dar sa vedem cum ar putea arata viitorul activitatii omului pe Luna, ilustrat intr-un film SF cu pretentii de credibilitate (“Moon”). 


Dincolo de tema profunda (chiar metafizica) a identitatii umane (deci, o clona are suflet ?; mai ales ca, in secventa decolarii, o vedem rugandu-se), filmul este o buna ilustrare a felului in care ar putea arata o baza lunara reala in secolul 21.

Potrivit realizatorilor filmului, aceasta asezarea umana ar urma sa aiba un singur scop: acela de a recolta din solul lunar si de a trimite pe Terra o substanta – helium 3 – a carei utilizare ni se spune ca va rezolva criza energetica globala. Nici vorba de oricare alte activitati, cum ar fi cercetare stiintifica de orice fel (observatii astronomice, experimente biologice in conditii de vid etc, etc) sau de natura militara. Doar minerit si atat. Si in conditii cat mai economice cu putinta, de unde si intriga filmului.

Colonia miniera a companiei Lunar Industries numara, in mod obisnuit, un singur locuitor, asistat de un robot fara aspect humanoid, dar care dovedeste pe parcursul filmului calitati de prieten pe care ne-am dori sa le intalnim la oricare dintre amicii nostri reali.

Robotul Gerty, un fel de combinatie intre Vineri (adica un sprijin impotriva alienarii in conditii de singuratate) si Big Brother (ochiul atoatevazator), in ciuda unei interfete de comunicare destul de neelaborate (un dispozitiv care se deplaseaza fiind prins de o sina fixata in tavan, dotat cu un brat flexibil, un mic ecran pe care apar diferite smiley-uri, in functie de atitudinea lui, si o voce foarte umana), face de toate, ca un asistent perfect: pregateste mancarea,  tunde, panseaza ranile  etc. Dar, cel mai surprinzator, Gerty pare a avea sentimente si atitudine. Il observam cum rade, zambeste, este incurcat, nemultumit, plange, mangaie omul si, intr-un final, chiar il ajuta pe acesta, impotriva instructiunilor primte “de la centru”, motivand aceast comportament prin faptul ca rostul sau este acela de a-l ajuta pe astronaut. Simpatic, acest Gerty.

Moon, 2009

Interiorul coloniei pare perfect potrivit pentru destinatia sa, avand toate functionalitatile necesare pentru a asigura spatiu de lucru si de relaxare pentru un singur om: centru de comanda, dormitor, bucatarie, dus, gradina, sala de sport si de recereere, si cateva culoare de un alb oarecum…extraterestru.  Perfect previzibil, nimic surprinzator pana aici.

Surprinzator ar putea fi, eventual, faptul ca ansamblul de cladiri nu se afla asezat, asa cum ne-am fi asteptat, complet deasupra suprafatei selenare, ci este amplasat intr-un spatiu sapat in solul lunar. De ce este asa nu stim, nu ni se spune, probabil pentru ca asa este mai economic sau pentru o siguranta sporita, cine stie. Interesant este si numele acestui buncar semi-subteran, „Sarang”, care in limba malaeziana inseamna „cuib”. Intr-un fel, pare oarecum firesc: pe Luna, nefiind copaci, probabil ca cea mai buna amplasare a unui cuib ramane, totusi, subsolul.

Masinile care ni se prezinta intaresc si ele senzatia de science-fiction credibil, care domina tot filmul. Roverele lunare nu au niciun fel de extravagante, sunt niste autovehicule solide, ca niste tancuri, numai bune pentru a da cu ele o tura pe solul acela neprietenos.  La fel, si “combinele” spatiale care recolteaza solul lunar si il proceseaza spre a extrage din el substanta mult-dorita se aseamana, intr-o oarecare masura, cu seceratoarele care  pot fi vazute functionand pe campurile terestre.

Chiar si astronautul secolului 21 este un om absolut obisnuit: un tip un pic blazat (nici vorba de vreun impuls de a explora ceva din lumea straina in care se afla), mai degraba vulnerabil,  cu bucurii si tristeti, angoase si asteptari, bantuit de obisnuitele sinusoide familiale (sotia l-a parasit o vreme) si total dependent de sentimentele lui. Un omulet comun, simpatic, care nu-si doreste altceva decat sa-si vada contractul terminat pentru a se intoarce la nevasta si copil. Asadar, unicul locuitor al coloniei numara cu greu zilele care il despart de expirarea contractului sau, impartindu-si timpul intre activitatile profesionale, convorbirile cu familia de pe Terra, sport, urmarirea programelor tv si cateva hobby-uri, cum ar fi gradinaritul sau modelling-ul de mici casute din carton.

Moon, 2009

Remarcabile cu adevarat sunt peisajele exterioare, de un realism si o straneitate perfect ingemanate. Atat perspectiva splendida a Pamantului vazut de pe Luna, cat si vastitatea monocroma a campiilor selenare (pustii, dezolante dar atat de provocatoare din perspectiva celor ce ar putea fi descoperite acolo) fac mult din puterea de seductie a filmului, aducand in prim-plan dimensiunea mitologica a spatiilor indepartate. Plasarea lor intermitenta pe parcursul actiunii reuseste sa ne transmita misterul si fascinatia unei lumi ce asteapta sa fie explorata cu adevarat.

Dar, daca ar fi sa dam crezare filmului, acest lucru nu se va intampla prea curand, in viitorul apropiat Luna continuand sa ramana un mediu natural neimblanzit, greu accesibil, in care omul va functiona cu dificultate.   Prezenta umana  acolo va fi in continuare destul de redusa, fiind dictata de ratiuni strict economice si nicidecum de vreun avant explorator. 

Scurta concluzie: 
Viitorul prezentei omului pe Luna nu suna nici bine, nici rau, ci suna minimal. 
Astfel, nu ne ramane decat sa speram ca pe Planeta Marte  vom reusi sa fim ceva mai prezenti decat ne vom fi invrednicit sa fim pe Luna.