Profesorul Lucian Boia, in
faimoasa sa carte Pentru o istorie a imaginarului, identifica alteritatea
ca fiind unul din pattern-urile recurente din cultura umanitatii, pe care se
cladeste intreaga mitologie a omului
diferit. In prezent, formele radicale ale acestei alteritati tin strict de
imaginar. Ar putea acestea, insa, sa devina, candva, realitate?
Cu ceva timp in urma am citit o carte care a marcat aparitia unui gen nou
in cultura romana. Putem gasi in literatura romana culta genul fantastic, putem
gasi science-fiction, putem gasi realism-magic, putem gasi suprarealism dar, pana in urma cu putin timp, genul horror
pur si simplu nu exista. Aceasta este noutatea adusa de Oliviu Crâznic si romanul sau de debut ...si la sfârșit a mai rămas Coșmarul (care, intr-un timp relativ scurt, a adunat o multime de
premii): aparitia genului gothic, ca parte a literaturii romane culte.
Pe masura ce am parcurs romanul, primul gand care mi-a venit in minte a fost acela ca autorul scrie foarte bine: o scriitura eleganta, alerta (in ciuda atentiei aproape pedante pentru precizari si detalii), dinamica, palpitanta si captivanta, cu jocuri de aparente si rasturnari de situatii neasateptate care te tin in priza, facandu-te sa-ti doresti, exact ca un film hitchcockian, sa vezi ce se intampla mai departe si ce se ascunde in spatele mastii pe care pare ca o poarta fiecare personaj. Personaje ce sunt puternic conturate si, printre care, dincolo de decorul intunecat, pluteste, eteric parca, o poveste de dragoste inefabila.
Pe masura ce am parcurs romanul, primul gand care mi-a venit in minte a fost acela ca autorul scrie foarte bine: o scriitura eleganta, alerta (in ciuda atentiei aproape pedante pentru precizari si detalii), dinamica, palpitanta si captivanta, cu jocuri de aparente si rasturnari de situatii neasateptate care te tin in priza, facandu-te sa-ti doresti, exact ca un film hitchcockian, sa vezi ce se intampla mai departe si ce se ascunde in spatele mastii pe care pare ca o poarta fiecare personaj. Personaje ce sunt puternic conturate si, printre care, dincolo de decorul intunecat, pluteste, eteric parca, o poveste de dragoste inefabila.
Apoi, cand am terminat-o, gandul m-a dus, inevitabil, spre analiza
structurii arhetipale care domina intreg romanul, alteritatea radicala (de care spuneam la inceput: prototipul uman deformat pana dincolo
de limitele umanitatii) si la
reprezentarile ei clasice din cultura universala (Pan, Minotaurul, Frankenstein, Dracula, licantropul, sirenele,
ielele, Yeti etc) ajungand in cele din urma la un film relativ recent, Legenda vie (2007) care ne propune
sa acceptam ca, la un moment dat, intr-un viitor nu foarte indepartat, cel mai
intunecat imaginar ar putea deveni realitate, gratie unei stiinte scapate de
sub control.
Oare ar fi posibil ca ipoteza propusa de acest film sa devina vreodata realitate ? Ar putea veni un moment cand lucrurile sa se inverseze, cand biologia fantastica, fiintele de cosmar zugravite de Oliviu Crâznic in romanul sau, pe care acum le consideram a fi doar mituri, sa devina dominante iar omul obisnuit sa devina, la randul sau, doar o legenda ?
Oare ar fi posibil ca ipoteza propusa de acest film sa devina vreodata realitate ? Ar putea veni un moment cand lucrurile sa se inverseze, cand biologia fantastica, fiintele de cosmar zugravite de Oliviu Crâznic in romanul sau, pe care acum le consideram a fi doar mituri, sa devina dominante iar omul obisnuit sa devina, la randul sau, doar o legenda ?
Ne-ar putea duce, oare, biotehnologia spre un asemenea deznodamant distopic
?


