antet 2

Oare cat de departe putem merge ?

"Banuiesc ca daca am ajunge la capatul lumii, am gasi acolo pe cineva care merge mai departe."

- Henry David Thoreau -

........................................

"Daruind vei dobandi"

Afla cine a spus, vezi de ce a spus si apoi mergi mai departe.



luni, 13 mai 2013

Transferul transumanist.

Un roman hipnotic. Un roman postmodern. Un roman halucinant. Un roman formidabil. 


Să fim sinceri cu noi înșine. Câți dintre noi nu și-ar dori să migreze temporar în corpurile altor persoane pentru a trăi, măcar și numai din când în când, o altă viață, pentru a face ceea ce, altfel, nu avem curajul să facem ? Probabil că mulți. Însă care ar fi prețul acestei experiențe ? Câți dintre cei care ar face asta, ar putea ulterior să și reziste acestui transfer, după ce, la adăpostul identității false, vor fi aflat mizeria ascunsă a firii umane, fie aceea propria lor mizerie sau a persoanelor apropiate sau a unor străini ? În mod evident, romanul Transfer, al lui Michael Hăulică, este și un science-fiction cu temă polițistă dar, în același timp, este și o introspecție a abisurilor sufletului uman, a zonelor cavernoase ale acestuia.

Realizat în două scriituri ce par complet diferite, una clasică, simplă, narativă (O hucă în minunatul Inand, de exemplu) și o alta postmodernă, plină de idei și imagini discursive, fragmentate, care se întretaie, se amestecă, se combină și se răsucesc într-un joc cu desăvârșire hipnotic (Vremea zăpușelii, de exemplu), cartea ne duce pe tărâmul unui oraș distopic (Inand), în care găsim amalgamate atât repere ale lumii noastre (evocate printr-o mulțime de citate multiculturale, de la Casablanca–MatrixKeanuReevesAlain Delon, la Grigore LeșeCătălin Botezatu, trecând prin Becket–Vișniec–Hăulică (autoreferențialitate)Godot) cât și repere ale unei realități ce pare cu totul suprarealistă. Lumea gibson-ilor este o altă lume, un alt univers aproape, o lume a unor oameni în carne și oase dar care funcționează după un alt software, după alți  parametrii de coordonare existențială. În această lume, un cort de circ nu este ceea ce pare, ci este o realitate cuantică creată de gânduri, un alt cosmos, un oraș interior, cu străzi și cu clădiri ciudate, cu oameni ciudați, cu intrări și ieșiri care duc în spații neimaginate, cu spectacole ce par onirice sau delirante, cu ființe din care se deschid sertare, exact ca în tablourile lui Salvador Dali… Și, în această lume cyberpunk, până și zâmbetele și privirile ajung să fie standardizate, purtând nume evocatoare  de stare (Floare de cais, Zborul libelulei, Floare de colț, Răsărit de Soare la Osaka, Țara Zăpezilor, Cosași odihnindu-se, Lacul Geneva, etc., etc.…) și putând fi utilizate în funcție de stas-ul situațiilor ivite…

Dar, dincolo de toată această fantezie debordantă, prin care Michael Hăulică îl omagiază chiar și indirect pe scriitorul canadian William Gibson, în care misterul, narațiunea și acțiunea se amestecă cu gândul subiectiv - amintiri, impresii, percepții, amănunte, vise, senzații, stări, reflecții personale, concluzii - creând o atmosferă când de înstrăinare sumbră, când cețoasă și neclară, cred că intenția lui Michael Hăulică este aceea de a ne atrage atenția cu privire la ceva ce este nu doar important, ci fundamental… 

În celebra sa lucrare, Viitorul nostru postuman, faimosul sociolog,  politolog și filosof social Francis Fukuyama a tras un semnal de alarmă cu privire la impactul pe care noile tehnologii îl pot avea asupra propriei noastre umanități, arătând că evoluția științei poate duce la un viitor în care alterarea caracteristicilor fundamentale ale naturii umane ne va face pe noi înșine de nerecunoscut. În termenii cei mai generali, cred că la asta se referă și romanul lui Michael Hăulică, în care este descrisă o etapă a acestui proces de transformare a omului. În lumea din Inand omul nu mai este ceea ce știm că este, ci este doar o mască…

Vă rog să-mi spuneți cum v-ați raporta la realitate dacă ați știi că în corpul unui necunoscut întâlnit pe stradă (și care, eventual, vă adresează și o înjurătură “întâmplătoare” sau chiar mai mult decât atât…) s-ar afla soțul sau soția dvs., vecinul, colegul de serviciu, șeful sau cine știe ce altă persoană binecunoscută…? Vă dă frisoane o asemenea perspectivă? Sau ce ați fi în stare să faceți chiar dvs. înșivă dacă ați putea să “închiriați” un corp, astfel încât nimeni să nu vă poate recunoaște și acuza de nimic?... O lume a măștilor, o lume a oamenilor care, sub acoperire, dau viață gândurilor celor mai ascunse, unde ar putea duce oare? Care ar fi consecințele sociale, economice și politice ale unei lumi în care tehnologia ar permite acest lucru? Veți spune, probabil, că o asemenea lume este doar o distopie… O fi așa…acum. Dar dacă peste 20 ani sau peste 30 de ani această distopie va deveni realitate?

Citiți Transferul lui Michael Hăulică și veți vedea că, uneori, straniul tehnologic poate părea nu doar potențial veridic, cât, mai ales, cât se poate de probabil…

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu